AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE PENTRU LOCUINȚĂ

Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor sau famiilor care nu pot acoperi, în perioada sezonului rece, cheltuielile legate de încălzirea locuinței. Astfel, o primă condiție pentru a putea solicita ajutorul din partea statului este ca persoana interesată să aibă venituri individuale sau pe fiecare membru al familiei sub o anumită limită. Legislația din domeniu mai stabilește, pe lângă condiția amintită mai sus, și altele pentru care îi poate fi refuzată unei persoane acordarea ajutorului, și anume dacă deține anumite bunuri sau imobile.

Modul și condițiile pentru acordarea ajutorul de încălzire sunt stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece. După cum prevede documentul, sezonul rece se consideră a fi perioada de cinci luni cuprinsă între data de 1 noiembrie și data de 31 martie a anului următor.

Așadar, după cum am amintit anterior, pentru a putea beneficia de ajutorul de încălzire, o persoană singură sau o familie trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Astfel, o primă condiție este cea a unui nivel maxim al venitului mediu lunar al persoanei sau al fiecărui membru al familiei solicitante.

După stabilește OUG nr. 70/2011, condițiile privind venitul solicitantului variază în funcție de modul în care se face încălzirea locuinței sau de tipul de beneficiar, ajutorul putând fi solicitat de către:

  • în cazul energiei termice
    • familiile cu un venit mediu lunar pe membru de cel mult 1,572 ISR (786 lei);
    • persoana singură cu un venit mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 lei);
  • în cazul ajutorului pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, venitul mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membru de familie) nu trebuie să depășească, de principiu, 1,230 ISR (615 lei).

Notă: Indicatorul social de referință (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile sociale suportate din bugetul de stat, iar, în 2018, acesta are valoarea de 500 de lei.

Potrivit actului normativ, la stabilirea venitului net lunar “al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul”. Suplimentar, acesta menționează și faptul că, atunci când se analizează situația solicitantului, se ține seama și de bunurile mobile sau imobile pe care le dețin aceștia.

Astfel, bunurile deținute de solicitant și pentru care se refuză acordarea ajutorului de încălzire sunt împărțite în mai multe categorii, și anume:

  • bunuri imobile:
    • clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești;
    • terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală;
  • bunuri mobile (care funcționează):
    • autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de zece ani;
    • autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
    • șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi;
    • utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
    • utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
    • utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;
  • depozite bancare: depozite bancare de peste 3.000 de lei;
  • terenuri/animale și/sau păsări: suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 de euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 de euro pentru familie.

Pe lângă motivele de mai sus, cererea pentru ajutorul de încălzire mai poate fi respinsă și pentru faptul că solicitantul nu are domiciliul sau reședința stabilită în locuința pentru care cere acordarea ajutorului.

Totuși, chiar și în cazul în care o persoană nu are domiciliul de la adresa respectivă pe actul de identitate (copil care trăiește în casa părinților) sau are pe actul de identitate adresa unde locuiește, dar nu este proprietar, chiriaș sau moștenitor, aceasta poate să solicite ajutorul, dar doar în baza unei împuterniciri legale din partea proprietarului spațiului de locuit.

Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se depun individual sau prin asociațiile de proprietari la primăria locală, alături de o declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială.

În practică, pe lângă aceste două documente, autoritățile pot solicita și alte documente, și anume acte din care să rezulte componența familiei (acte de identitate ale membrilor familiei, certificat de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces etc.), acte care demonstrează veniturile nete realizate (adeverință de la angajator, talon de pensie etc.), documente în baza cărora este deținută locuința (contract de vânzare-cumpărare, de închiriere etc.) sau acte ce privesc bunurile deținute.

Primarul este cel care, după depunerea actelor solicitate, stabilește, printr-o dispoziție care se comunică solicitantului până la data de 15 noiembrie, acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței. Dispoziția primarului se emite o singură dată pentru perioada de acordare a ajutorului și poate fi emisă individual sau colectiv.

Valoarea ajutorului nu are o valoare fixă și diferă în funcție de situația fiecărei persoane sau familii ce solicită ajutorul. Dacă se aprobă acordarea ajutorului, beneficiarul nu va primi bani, ci ajutoarele se vor plăti direct la furnizor, facturile de la aceștia devenind mai mici.

Totuși, există o excepție de la acestă regulă, și anume în cazul persoanelor care au cerut ajutorul pentru lemne, cărbuni și combustibili petrolieri. Cei ce solicită ajutorul pentru cumpărarea de combustibili solizi sau petrolieri pot primi, dacă autoritățile locale decid în acest sens, ajutorul și în natură, prin acordarea de lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece este actul normativ ce stabilește acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței. Potrivit acestui document, ajutorul se acordă persoanelor singure sau familiilor care nu pot plăti integral cheltuielile legate de încălzirea casei în perioada sezonului rece. Sezon rece este considerată perioada cuprinsă între data de 1 noiembrie și data de 31 martie a următorului an, adică o perioadă de cinci luni.

Actul normativ stabilește că ajutorul pentru încălzirea locuinței “se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice”.

De asemenea, documentul menționat mai sus prevede că ajutorul de încălzire a locuinței se acordă consumatorilor de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri și numai pentru un singur sistem de încălzire (cel principal).

Sumele acordate ca ajutor de încălzire pot fi solicitate doar de către persoanele care au venituri situate sub anumite limite. Concret, pentru cheltuielile legate de energia termică, ajutorul se acordă familiilor cu un venit mediu lunar pe membru de familie de până la 1,572 ISR și persoanelor singure cu un venit lunar de până la 2,164 ISR.

În condițiile în care, în acest an, indicatorul social de referință (ISR) are valoarea de 500 de lei, pentru a putea solicita ajutorul de încălzire, valoarea venitului mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie de până la 786 de lei, iar persoanele singure trebuie să aibă un venit de cel mult 1.082 de lei.

Pe de altă parte, pentru a beneficia de ajutorul pentru gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, fiecare membru al familiei sau persoana singură care-l solicită nu trebuie să aibă, de principiu, un venit mediu lunar mai mare de 1,230 ISR, adică unul care să nu depășească 615 lei.

În mod obișnuit, termenul de depunere a cererii pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței este data de 15 octombrie, dar autoritățile primesc cereri și după această dată. În acest caz, ajutorul se primește începând cu luna în care s-a solicitat ajutorul, dar doar dacă cererea a fost depusă până în data de 20 a lunii, altfel ajutorul se va primi pentru luna următoare depunerii cererii.

CERERE