Cuvântul primarului comunei Zărand

”România este una dintre țările Europei binecuvântate de Dumnezeu prin așezarea geografică, varietatea geologică, botanică și faunistică, dar și cu oamenii ei minunați.

          Eu sunt binecuvântat de Dumnezeu pentru că sunt primarul ales al comunei Zărand, cu oameni harnici și cinstiți, oameni care și-au pus destinele  lor în mâinile mele.  De la început am  fost conștient că administrația locală are datoria morală să propună și să implementeze  programe care vor duce la  realizarea Misiunii noastre. În aceste condiții, de când mi-ați acordat încrederea dumneavoastră, sprijinit de Consiliul local, am inițiat proiecte care vor schimba în bine calitatea vieții locuitorilor comunei Zărand. Promit însă, că  nu ne vom opri aici. Împreună vom crea condiții cât mai apropiate de lumea din Vest, aici, la noi acasă, în Zărand.

          Datorită faptului că m-ați sprijinit atunci când a fost nevoie și pentru că realizați ce presupune alinierea cu țările dezvoltate, vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că ne vom bucura împreună de fiecare proiect finalizat și de fiecare pas făcut spre a ne atinge țelul.

            Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine!”

Primarul comunei Zărand, 

Dudaș Gheorghe