Se acordă în conformitate cu prevederile OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului cu modificările și completările ulterioare.

Indemnizația pentru creșterea copilului

 a) Cine poate beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară?

– Oricare dintre părinții firești ai copilului care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor <LLNK 12015 0932 2S1 0 39>Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,

– Oricare dintre soții cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau au 

adoptat copilul

– Persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență

– Asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptați

– Persoana care a fost numită tutore

Alte situații.

Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;

b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;

c) locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

b) De ce poate beneficia?

 Cuantum indemnizație:

– conform OUG nr. 111/2010 pentru copiii cu vârsta de la 0 la 2 ani (3 ani pentru copiii cu handicap) cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului (min. 1250 lei).

Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.

Cuantum stimulent de inserție:

În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă.

<LLNK810003108126000001>Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% (650 lei) din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).

Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserţie se acordă astfel:

a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2). 

Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 5, precum şi stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre naşteri sau, după caz, pentru fiecare dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2).

c) Acte necesare pentru acordarea indemnizației:  

Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă se acordă pe bază 

de – cerere tip, însoţită în mod obligatoriu de:

 –   adeverință tip eliberată de angajator
    –   decizia de suspendare a activității conform art. 51 lit. a (în original sau conform cu originalul de la locul de muncă)
    –    certificatul de naștere al copilului (copie și original)
    –    acte de identitate ale părinților (copie și original)
    –    certificatul de căsătorie (copie şi original)
    –    extras de cont în original cu semnătura şi ştampila băncii pe numele titularului (dacă se doreşte plata în cont)
    –    dosar cu şină

După caz (acte în copie + originale):
    –    livretul de familie
    –    acte doveditoare privind calitatea solicitantului și relația acestuia cu copilul pentru care solicită dreptul
    –    acte doveditoare privind realizarea de venituri, precum și nivelul lunar, trimestrial sau anual al acestora, eliberate de angajator sau de organele competente
    –    certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, în situația în care copilul este declarat cu handicap
    –    extras de cont pe numele reprezentantului legal
    –    alte acte

IMPORTANT!

Dacă ambii părinţi îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei, pentru copilul născut începând cu 1 martie 2012, dreptul la concediul pentru creşterea copilului se acordă pe bază netransferabilă, astfel încât cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept; celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia. Dacă dreptul nu se solicită de către celălalt părinte, concediul şi indemnizaţia se reduc cu o lună, celălalt părinte având obligaţia de a anunţa în scris APISMB cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Dacă acesta va solicita dreptul, va trebui să depună cererea şi actele doveditoare, până cel târziu în ziua anterioară împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Acte necesare în cazul veniturilor realizate din activităţi independente:

  • Venituri obţinute ca Persoană Fizică Autorizată

Decizia de impunere definitivă sau adeverinţa cu veniturile realizate, eliberată de Administraţia Financiară, pentru anul anterior

Decizia sau adeverinţa privind veniturile estimate, după depunerea declaraţiei 220 rectificată, în urma suspendării activităţii, eliberată de Administraţia Financiară, pentru anul naşterii copilului

Rezoluţia de la Camera de Comerţ privind suspendarea activităţii

Declaraţia pe propria răspundere că în anul următor va prezenta APISMB, în termen de 30 zile de la comunicare, dovada cu privire la veniturile realizate, eliberată de Administraţia Financiară

Adeverinţă cu perioada şi sumele încasate de la CASMB sau declaraţie pe propria răspundere cu privire la concediul de maternitate, după caz

Declaraţiaceluilaltpărinteprivindconcediul de maternitate, unde este cazul

  • Venituri obţinute din drepturi de autor

Decizia de impunere definitivă sau adeverinţa cu veniturile realizate, eliberată de Administraţia Financiară, pentru anul anterior nașterii copilului

Adeverinţă care să cuprindă perioada în care au fost realizate veniturile şi tabel explicit cu: Venitul brut pe fiecare lună; Contribuţiile sociale reţinute (CAS, şomaj, etc.); Impozitul reţinut (16% sau 10%) – se menţionează atât procentul reţinut, cât şi valoarea acestuia; Venitul net pe fiecare lună, pentru anul naşterii copilului

Contractul pe drepturi de autor (copie şi original)

Dovada suspendării activităţii (decizie, act adiţional, etc.)

Declaraţia pe propria răspundere că în anul următor va prezenta APISMB, în termen de 30 zile de la comunicare, dovada cu privire la veniturile efectiv realizate, eliberată de Administraţia Financiară

Declarația celuilalt părinte privind concediul de maternitate (după caz)

  • Venituri obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat

Decizia de impunere definitivă sau adeverinţa cu veniturile realizate, eliberată de Administraţia Financiară, pentru anul anterior nașterii copilului

Decizia sau adeverinţa privind veniturile estimate, după depunerea declaraţiei 220 rectificată, în urma suspendării activităţii, eliberată de Administraţia Financiară, pentru anul în curs

Dovada întreruperii activităţii (adeverinţă eliberată de barou/ instituţia competentă)

Declaraţia pe propria răspundere că în anul următor va prezenta APISMB, în termen de 30 zile de la comunicare, dovada cu privire la veniturile efectiv realizate, eliberată de Administraţia Financiară

Adeverinţă cu perioada şi sumele încasate de la CASMB de la Casa de Asigurări a Avocaţilor sau de la OPSNAJ sau declaraţie pe propria răspundere cu privire la concediul de maternitate (când nu a beneficiat)

Dreptul la indemnizaţiileprevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 şi art. 9 alin. (4) şi (5) se suspendăîncepând cu ziua următoare celei în care:

– beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;

– beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;

– beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea 

încredinţării copilului spre adopţie;

– beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament;

– beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;

– copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;

– beneficiarul a decedat;

– în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12;

– beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale 

returnate.

Dreptul la indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 şi art. 9 alin. (4) şi (5) încetează cu ziua următoare celei în care:

– copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– a avut loc decesul copilului.

d) Acte necesare pentru acordarea stimulentului de inserție :

–    cerere tip
    –    acte de identitate ale părinților (copie și original)
    –    certificat de naștere al copilului (copie și original)
    –    certificat de căsătorie (copie și original)
    –    adeverință eliberată de angajator din care să reiasă data reluării activității și perioada de ICC
    –    dovada  reluării  activității (decizie, ordin, act adițional)
    –    extras de cont în original cu ștampila și semnătura băncii (după caz)
    –    dosar cu șină

Termene de depunere a cererilor pentru acordarea stimulentului de inserţie:

Dreptul reprezentând stimulentul de inserţie se cuvine după cum urmează:
– începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptăţită îşi reia activitatea profesională şi realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la această dată; 
– de la data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; 
– de la data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului; 
– de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) și c); 
– începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul indemnizaţiei pentru creşterea copilului realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, și plata acesteia se suspendă, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.  

Plata alocaţiilor, indemnizaţiilor şi stimulentelor, precum şi soluţionarea cererilor este efectuată de către AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ

Dreptul la stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se constată una dintre situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2), cu excepţia lit. i).

Dreptul la stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.

Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia.

Dreptul la stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 încetează cu ziua următoare celei în care:

– copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2);

– beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi nici nu se află în concediul pentru creşterea copilului;

– a avut loc decesul copilului. 

ALOCAȚIA DE STAT PENTRU COPII

Alocaţiile de stat pentru copii se acordă conform prevederilor Legii 61/1993 cu modificările și completările ulterioare.

 Cine poate beneficia?

  • Copiii în vârstă de până la 18 ani sau peste 18 ani dacă frecventează cursurile școlare până la terminarea acestora fără întrerupere.

Cuantum alocație:

  • 200 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani  
  • 84 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani
  • 200 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani

2) Acte necesare:
    –    cerere tip
    –    acte de identitate ale părinților (copie și original)
    –    certificatul de naștere al copilului (copie și original)
    –    certificatul de căsătorie (copie și original )

– livretul de familie

După caz
    –    hotărârea judecătorească de încredințare a copilului în caz de divorț
    –    hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției
    –    hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției
    –    actul de deces al unuia dintre părinți
    –    certificatul de încadrare al copilului într-un grad de handicap, în situația în care copilul este declarat cu handicap
    –    dosar cu șină
    –    extras de cont în original cu semnatură și ștampila băncii pe numele titularului alocației (dacă se dorește plata în cont)

Informaţii utile cu privire la stabilirea şi plata alocaţiei de stat:

Cererea pentru stabilirea alocaţiei de stat şi actele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestu idrept se depun lunar Agenţiei pentru Plăţi şi InspecţieSocială Arad în baza unui table centralizator.

  • Acordarea alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte prin decizia directorului executiv al Agenţiei
  • Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii, de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială 
  • În situaţia în care, după stabilirea dreptului la alocaţia de stat pentru copil, reprezentantul legal optează pentru o altă formă de plată, acesta comunică în scris Agenţiei pentru Plăţi şiInspecţieSocială
  • Dreptul la alocaţia de stat pentru copil încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare
  • Pentru solicitarea şi primirea drepturilor restante, reprezentantul legal depune la Agenţie o cerere în acest sens
  • Reprezentantul legal este obligat să comunice în scris Agenţiei orice modificare intervenită, de natură să determine încetarea, suspendarea sau modificarea plăţii drepturilor la alocaţia de stat pentru copil, în termen de 15 zile de la apariţia acesteia
  • În cazul schimbării de domiciliu sau de reşedinţă în aria de competenţă a aceleiaşi direcţii teritoriale care a efectuat plata drepturilor până la apariţia modificării, reprezentantul legal comunică în scris, modificarea, în termenul de 15 zile, Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

  • ACTE NECESARE:

– cerere

– copii carte de identitate, certificate de nastere copii, certificate de casatorie, sentinta divort(daca parintii locuiesc in concubinaj se efectueaza ancheta sociala in care e mentionat faptul ca cei 2 locuiesc si se gospodaresc impreuna avand un copil)

– anexa 2 (la locul de munca a parintelui care vrea sa ramana in concediu)

– stagiu de cotizare (de la casa de pensii pentru parintii angajati)

– adeverinta de la finante pentru anul nasterii copilului si anterior nasterii copilului pentru parintele care nu realizeaza venituri impozabile (daca este cazul)

– cerere la locul de munca de aprobare a concediului de ingrijire copil semnat, stamipilat si aprobata de angajator

– concediu medical (daca este cazul)

– decizie de suspendare a contractului de muncă

– 1 dosar plic

CERERE ICC STIMULENT INSERTIE